A fost odata ca niciodata...

... un oras care se numea Bucuresti. Era dintre acelea care nu ii lasau pe oameni indiferenti. De multe ori hulit, de prea putine ori placut, dar niciodata fara a starni pareri.

Vreau de mult sa scriu ceva despre Bucuresti, si iata ca in sfarsit am reusit sa ma adun. De ce Bucuresti?:) Pentru ca e "acasa" mai mult decat orice altceva si pentru ca am nefericitul obicei de a ma atasa de locuri si tot felul de alte lucruri "neinsufletite", cum ar spune unii. Doar ca pentru mine nu e neinsufletit.


Am mai folosit undeva intr-un post sintagma asta (stau acum si ma gandesc ca poate autoreferentialitatea textelor nu imi este intotdeauna de ajutor), dar imi asum pacatul:p de a ma repeta si o sa spun ca si Bucurestiul e cat se poate de viu. Respira, e vesel, trist, se bucura de soare si in general traieste. Cam ca oricare dintre noi.

Imi place sa ma plimb singura prin oras uneori. Simt ca se naste o complicitate intre noi, si ca ne acceptam unul pe altul cu toate pacatele. Eu accept praful, zgomotul, mizeria de pe unele strazi, chiar si dezolarea, pentru ca, in definitiv, avem cu totii pacatele noastre si nu e just sa invinovatim orasul. Am auzit de prea multe ori ca "Bucurestiul e murdar, zgomotos si aglomerat". In definitiv, cine il face sa fie asa? Chiar noi. Daca e ceva ce nu ne place, tine la fel de mult si de noi sa shimbam asta. Ne-am invatat sa ne resemnam in fata inevitabilului, si sa lasam lucrurile asa cum sunt, pentru ca.. e mai simplu. E mai simplu si mult mai linistitor pentru constiinte sa ne inchipuim ca exista un "spirit rau" al orasului care il face sa fie... ei bine, "neplacut". Cand, pana la urma, vina pentru pacatele cotidiene o purtam tot noi.

Spiritul si eleganta orasului respira inca in cladiri, in statui, in monumente.. au ramas in pietre si plutesc cumva in aer. Sper doar sa le gasim si noi. Eu va urez succes! Pana una-alta, raman aceeasi etern indragostita de Bucuresti. De... acasa.

Fidelity

Regina Spektor - Fidelity

Soare pe rosu

Nu-mi place frigul. Si nici ploaia. Nici dupa noapte ma omor. Sunt nascuta in crucea iernii, in miez de noapte, si nu le pot suferi.

O sa intru probabil la categoria truisme & tautologii, dar trebuie sa-mi marturisesc nevoia organica de soare (ca si restul chestiilor de pe planeta, de altfel:p). Nu m-am apucat inca de fotosinteza, dar nici mult nu mai am:))
Cu alte cuvinte... mor dupa soare... ma topesc si mai putine nu..

Am vazut zilele astea un tablou foarte misto la MNaR, pe unde ne-am facut veacul lately, intitulat "Soare pe rosu". Promit sa fac rost de poza de la Silviu si vi-l arat, daca nu il stiti. Nu de alta, dar asa mi-e dor de soare si cald... Si de tot ce asociez cu ele, mai ales lipsa de griji:)

Vesti... sa tot primesti;)

Cea mai tare chestie de azi, pe langa terminarea a doua zile de conferinte fff shpanky (CNSC rulz:D), a fost sa aflu ca Literele au iesit cea mai buna facultate de la Targul Educatiei. Asta zic si eu rasplata pentru o luna si ceva de munca.... aproape sisifica pe alocuri. Se pare ca a meritat:D

Si ca sa o luam in ordine inversa... revin la CNSC. Imi place de PRIMEul meu de mor, si de gasca de prieteni pe care si-a facut-o. Hmm... ma gandesc tot mai serios sa institui pe bune categoria/premiile "Prieten al PRIME". Ma intreb doar cui sa acordam prima distinctie:p

De ce fac ce-mi place si de ce-mi place ce fac

Cateodata mi se pare ca vreau si incerc prea multe si as vrea sa ma mai potolesc un pic. Dar imi dau seama apoi ca aproape tot ce fac e facut cu pasiune si pentru ca imi place teribil de mult. Si atunci lupta e mai mult decat jumatate castigata.

Am avut astazi the after-party pentru Zilele Portilor Deschise la Litere. Si m-a intrebat Decanul cum e sa fii somer. Hmmm... chiar asa e. As putea sa spun ca sunt un mic somer deocamdata, si ca o sa-mi lipseasca teribil proiectul asta, tocmai pentru ca mi-a placut atat de mult. Si nu pot decat sa sper ca ma voi intalni cat mai des cu asemenea proiecte, si ca voi avea sansa de a face PR pentru lucruri la care tin cu adevarat.
Am ajuns cumva, pe nesmitite (pentru ca nu as putea sa pun degetul pe ziua aia si sa spun: atunci s-a intamplat), sa tin la facultatea asta ca la un om adevarat. Ma mai supar pe ea cateodata, ma mai enerveaza cand ceva nu merge bine, dar pana la urma nu pot sa rezist si revin la sentimentele bune si calde. Am invatat multe lucruri in facultate, am aflat despre toate minunile posibile si imposibile de la cursurile de comunicare ale lui Dinu, m-am minunat mereu de capcitatea profei de PR de a veni cu noi si noi sinonime si de spune acelasi lucru in trei forme diferite... dar nu asta m-a schimbat/ marcat cel mai mult.
In facultatea asta am aflat ca poti fi privit cu respect si incredere, daca iti indeplinesti partea ta de intelegere, ca si parerea mea conteaza si ca poate schimba ceva. Mi s-a dat mana libera si am crescut incet-incet. Acum spun cu toata sinceritatea ca nu ma vad facand altceva.
Si ca daca as lua-o de la capat, tot pe ea as alege-o. Pe ea, Facultatea de Litere. Pentru ca imi place de ea:p si pentru ca ne intelegem asa de bine...

.... multa melancolie la final de Porti Deschise. Poate vin altele si la anu', cine stie?! Iarba rea nu piere:p